2011_04_15 Azil VienaOricat de europeni ne-am crede, civilizatia nu vine din directive ale Parlamentului Uniunii Europene. Vine de la oameni si se rasfrange asupra tuturor celor din jur. Ascunsi in spatele unor bugete marunte, oficialii Ministerului Sanatatii au decis inchiderea unor spitale functionale, in vederea transformarii lor in azile pentru varstnici. Pacat.

 

In Austria, persoanele in varsta care necesita ingrijire constanta nu au nevoie de bani cu taraita si nici de spitale transformate fortat in azile. Pentru simplul fapt ca, in cazul lor, azilele sunt adevarate ansambluri rezidentiale. Iar aceste proiecte sunt construite de la zero.

 

De exemplu, pentru 252 de oameni in varsta din Viena, noua casa se numeste Innovative Residential and Care Home IWP Liebhartstal II si va fi ridicata, incepand cu acest an, pe o suprafata totala de 25.660 de metri patrati. Proiectul, realizat de arhitectii de la ATP Architects, a atras atentia municipalitatii vieneze tocmai prin nivelul ridicat de confort alocat viitorilor ocupanti, precum si prin aportul pozitiv adus asupra mediului inconjurator.

 

Localizat intr-o zona linistita dintre centrul capitalei Austriei si castelul Wilhelminenberg, ansamblul residential pentru varstnici dispune toate facilitatile necesare pentru un complex de cinci stele. Fiecare ocupant va avea parte de priveliste panoramica, gratie ferestrelor inalte din podea pana in plafon, precum si posibilitatea de a-si personaliza locuinta asa cum isi doreste.

 

Materialele si culorile care urmeaza a fi folosite au fost alese astfel incat sa creeze viitorilor ocupanti o stare de spirit pozitiva. De asemenea, proiectantii au avut grija ca fiecare camera sa abia vedere direct catre un spatiu verde.

 

Puse cap la cap, toate facilitatile complexului permit accesul luminii naturale in camere pe o perioada lunga de timp. Din acest motiv, consumul de electricitate va fi cu mult redus fata de ansambluri rezidentiale similare, ceea ce este inca un plus in raport cu mediul inconjurator.

 

2011_04_15 Azil Viena_2

Comentariul tau

Email-ul tau nu va fi publicat. Numele si email-ul sunt obligatorii.

trimite