Dr. Kostas Pantos

Care sunt cele mai noi inovatii in domeniul fertilizarii in vitro, disponibile in Romania

Autor: Hitechpedia   |   
Data: 03.10.2014   |   
0 comentarii

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Hitechpedia.ro, în cadrul celei de-a doua ediții a Congresului Internațional de Infertilitate organizat pe 27 septembrie la București, medicul ginecolog Kostas Pantos, fondatorul clinicii de reproducere umană asistată Genesis, cu filiale în Grecia și România, ne-a spus care sunt cele mai moderne tehnici de fertilizare artificială, disponibile acum și în țara noastră.

Hitechpedia: Câte fertilizări artificiale desfășurați, anual, în România și-n Grecia?

Dr. Kostas Pantos: În Grecia avem înregistrate în jur de 250.000 de cupluri infertile și am făcut circa 15.000 de fertilizări in vitro. În România, o țară cu populația de două ori mai mare decât cea a Greciei, oamenii se așteaptă ca numărul fertilizărilor in vitro să fie dublu. Dar luând în considerare că nu toți oamenii vor să recurgă la această procedură sau nu-și permit, desfășurăm aproximativ 22.000 de fertilizări pe an. Circa 5.000 de cupluri aleg să-și facă aceste tratamente în țări precum Ungaria, Cehia, Spania și Grecia.

Care sunt inovațiile în domeniul tratării infertilității, pe care le-ați adus în România prin intermediul clinicii pe care o conduceți?

Inovațiile includ capacitatea de creștere a embrionului până la stadiul de blastocist, diagnosticarea genetică de pre-implantare, prin care selectăm embrionii sănătoși de cei nesănătoși. Aceste servicii sunt oferite în premieră, în România. Mai desfășurăm o gamă largă de analize genetice și tratamente pentru cuplurile cu afecțiuni transmise ereditar. O altă componentă a activității noastre constă și în tratarea femeilor cu fibroză chistică, astfel încât să poată avea copii sănătoși. Estimările noastre arată că aproximativ 5% din populația feminină din România suferă de fibroză chistică. 25% risc de a naște un copil bolnav.

O altă inovație pe care o implementăm deja în România este platforma de e-learning oferită de clinica Genesis, pe care medicii specialiști o pot accesa pentru a-și însuși cele mai noi și mai performante tehnici de combatere a infertilității.

Care este marja de vârstă a pacientelor care recurg la procedurile de fertilizare in vitro?

De obicei vin femei cu vârste de peste 36-37 de ani, care și-au făcut o carieră profesională de succes în diverse domenii și vor să facă un copil. Multe asemenea femei încearcă să rămână însărcinate prin fertilizarea in vitro. Limita superioară de vârstă a pacientelor noastre este, de obicei, de 48-49 de ani. Însă am avut și o pacientă de 59 de ani.

În ce situații recomandați tratamentele de fertilizare in vitro?

Desfășurăm fertilizări in vitro când ovulația e neregulată, când sunt pacienta are unele probleme la nivel de uter sau când sunt probleme la partea bărbătească. De obicei îmbogățim conținutul activ al spermei sau facem micro-injecții de fertilizare a ovulului.

Câte paciente aveți în România?

Sunt circa 400 de paciente dintre care aproximativ jumătate au rămas însărcinate. Dintre acestea 17% au un copil, 25% au gemeni, iar 5% nasc tripleți.

Cum reușiți să efectuați o fertilizare astfel încât pacienta să nască gemeni?

În loc de doi punem trei embrioni, ceea ce crește la 25% șansa ca pacienta să aibă gemeni. Fertilizarea nu e ca și când ai merge la supermarket. Identificăm care este profilul genetic al embrionilor și îi selectăm astfel încât copiii să poată fi născuți sănătoși.

În general trata1mentele de fertilizare in vitro sunt scumpe, fără ca medicii să garanteze viitoarea sarcină. Ce se întâmplă dacă în urma unui astfel de tratament nu apar copiii?

Dacă femeia nu rămâne însărcinată din primul ciclu de tratament, următorul ciclu va fi la jumătate din costul total. Tehnologia pe care-o utilizăm e foarte scumpă și nu putem face tratamentele complet gratuit. Sunt situații în care diverse ONG-uri ne recomandă un caz sau altul, în general familii care n-au suficienți bani, pe care le tratăm benevol. În medie, anual oferim tratamente gratuite pentru circa 10 cupluri.

Comentariul tau

Email-ul tau nu va fi publicat. Numele si email-ul sunt obligatorii.

trimite