Stellar

Detectori digitali pentru tomografii la rezolutie inalta

Autor: Hitechpedia   |   
Data: 05.02.2013   |   
0 comentarii

Functioneaza asa: tomografele computerizate sunt echipate cu unul sau doua tuburi cu raze X care se rotesc in jurul pacientului. Cate un detector Stellar de inalta performanta e fixat intr-o pozitie opusa fiecarui tub. Oasele si alte tesuturi din corpul uman atenueaza puterea razelor X, in unele unghiuri. Detectorii Stellar preiau semnalul razelor X si le transforma in semnale digitale. Acestea sunt apoi ‘traduse’ in tomografii la rezolutie inalta.

 

Daca este prevazut cu detectori Stellar, un tomograf Somatom Definition Flash poate scana inima in numai o treime de secunda, la o rezolutie de 0,3 milimetri. Datorita scanarii ultra-rapide, dozele de radiatii sunt extrem de mici, iar pacientii nu mai sunt nevoiti sa inghita substante care incetinesc ritmul cardiac.

 

La ce e bun? De pilda, oamenii obezi pot face tomografii computerizate mult mai usor, din moment ce detectorii Stellar amplifica semnalul razelor X diminuat de straturile de grasime. Acelasi lucru este valabil si in examinarea copiilor si a femeilor insarcinate, cu doze extrem de mici de radiatii.

 

Pentru a face aceasta tehnologie si mai accesibila pentru specialistii in imagistica medicala, Siemens Healthcare, impreuna cu departamentul de cercetare Corporate Technology si fabricantul de microcipuri AMS au creat un cip cu circuit propriu, fotodiode si convertori analogici-digitali, toate integrate. Acest nou detector nu e doar mai sensibil decat dispozitivele precedente, dar consuma si cu 80% mai putina energie.

 

Comentariul tau

Email-ul tau nu va fi publicat. Numele si email-ul sunt obligatorii.

trimite