GALILEO: Prima solutie open source de navigare prin satelit. Afla mai multe!

Autor: Hitechpedia   |   
Data: 19.07.2010   |   
0 comentarii

2010_07_19_GalileoDesi, aparent, poate fi intalnita in toate parcarile, printre toti taximetristii necunoscatori de Bucuresti, curieri incurcatori de trafic si domnisoare lipsite de maniere la volan, tehnologia dedicata navigatiei prin satelit inseamna mai mult decat servicii adresate publicului larg. Inseamna servicii de logistica pentru companii care efectueaza transporturi de persoane si de marfuri in toata lumea, inseamna facilitati pentru diverse ramuri industriale, precum si servicii adresate aproape tuturor autoritatilor si organizatiilor nationale si internationale de pe glob.

 

Daca ne uitam putin in urma, putem lesne observa ca dispozitivele de navigatie prin satelit au aparut cu mult inainte de a fi incluse printre functiile telefoanelor mobile. De fapt, stramosul lor a aparut in Cel De-al Doilea Razboi Mondial, cand sisteme de navigare precum LORAN si Decca Navigator au fost folosite de armata americana pentru a detecta pozitiile submarinelor si pentru a le sincroniza misiunile in timpul operatiunilor militare. In prezent, singurele doua proiecte de navigare prin satelit aflate deja in exploatare apartin SUA si Rusiei, sunt monitorizate de fortele armate ale acestor doua natiuni si se numesc GPS si, respectiv, GLONASS.

 

La ce ne putem astepta in viitorul apropiat? Fara indoiala, o puternica prezenta europeana pe orbita Pamantului, precum si implementarea unor particularitati – in premiera pentru misiunile orbitale de acest tip. Este vorba despre GALILEO, sistemul european de navigatie prin satelit care va include 27 de sateliti activi si trei de rezerva. Dezvoltat in Uniunea Europeana si programat sa intre in exploatare completa incepand cu anul 2013, GALILEO va fi singurul proiect de navigare prin satelit administrat de o organizatie civila.

 

Potrivit lui Dieter Geiger, expert Siemens in dezvoltarea de aplicatii pentru sistemele de navigatie prin satelit, unitatile din programul GALILEO sunt echipate cu retroreflectoare laser, pentru o mai buna masurare a traiectoriei urmate pe orbita planetei. Ce aduce in plus acest proiect european?

 

  • Open Service. Asta inseamna acces gratuit pentru serviciile de sincronizare, pozitionare, navigare si verificare a vitezei de deplasare a vehiculelor, cu o eroare de maxim 4 metri;

 

  • Commercial Service. Aici vorbim despre acces platit pentru servicii de o precizie si mai mare. Aceste servicii sunt dedicate preponderent utilizatorilor specialisti in statistica, management de flote si servicii de transport, precum si monitorizarea sistemelor industriale;

 

  • Safety of Life. Dedicat operatiunilor de salvare, acest serviciu necesita certificari suplimentare. Va fi util aplicatiilor de salvare in aer, pe apa sau pe pamant, impreuna cu solutii suplimentare ce vor putea asigura un nivel constant si totodata extrem de performant in privinta localizarii exacte a obiectivelor;

 

  • Public Regulated Service. Destinata politiei, misiunilor de paza de coasta, precum si serviciilor secrete, aceasta functiei asigura un nivel foarte inalt de acuratete in localizarea obiectivelor cautate;

 

  • Search and Rescue – Dedicat actiunilor de salvare, acest serviciu ofera functii de localizare exacta si in timp real pentru operatorii terestri, contribuind la indeplinirea rapida a acestor misiuni.

Comentariul tau

Email-ul tau nu va fi publicat. Numele si email-ul sunt obligatorii.

trimite