2011_05_30 Moscow University Campus_1Preocuparea fata de mediul inconjurator face parte, mai mult sau mai putin central, din programa de invatamant a fiecarui centru universitar mare de pe glob. Se intampla la Cambridge, in SUA la Yale si Campbell University, la Harvard, la Sheffield, Maastricht si lista ar putea continua. Ecologie si Protectia Mediului se preda si la Universitatea din Bucuresti.

 

Noutatea consta in faptul ca, mai la est, rusii pregatesc o transformare de proportii a Universitatii Nationale de Stiinta si Tehnologie din Moscova. Cu alte cuvinte, preocuparea fata de mediul inconjurator urmeaza sa devina, mai mult decat un obiect de studiu, un stil de viata pentru studentii din acest campus.

 

Mecanoo, o firma olandeza de arhitectura deja a inceput redesenarea unei suprafete de 404.587 de metri patrati cat reprezinta campusul universitar, astfel incat sa creeze un spatiu unic si atractiv pentru miile de studenti care isi vor petrece timpul aici.

 

Noul campus universitar verde va include sapte facultati, institute de cercetare, o librarie, un centru de afaceri, un hotel, un generos spatiu pentru sport, precum si cinematografe, magazine si cafenele, toate in perfecta armonie cu mediul inconjurator.

 

Toate cladirile din acest campus vor avea o orientare de 45 de grade astfel incat sa asimileze cat mai multa lumina naturala. Ca materiale de constructie sunt folosite resurse locale si, acolo unde se poate, prefabricate care economisesc timpul de constructie, precum si energia consumata.  Principalele utilitati vor fi derivate dintr-un sistem sofisticat de colectare a precipitatiilor. Astfel, acestea vor asigura atat climatizarea din interiorul cladirilor, cat si incalzirea sau racirea peretilor, in functie de anotimp. Si pentru ca amprenta eco sa fie cat mai clara, accesul auto va fi complet interzis in interiorul acestui campus verde.

 

2011_05_30 Moscow University Campus_2

Comentarii

Emil

Ion Iliescu tot acolo a invatat?

27.06.2011

Comentariul tau

Email-ul tau nu va fi publicat. Numele si email-ul sunt obligatorii.

trimite